După anunțul a doi deputați independenți Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi de a crea o nouă forță politică care să apere interesele cetățenilor și să lucreze pentru popor, mai mulți primari din diferite localități din țară au început să se alăture grupului de inițiativă. Despre aceasta a comunicat, pe pagina sa de pe rețelele de socializare, Irina Lozovan, care a publicat mai multe declarații semnate de primari.
„În fiecare zi vom deveni tot mai mulți și vom demonstra că cetățenii Republicii Moldova pot trăi mai bine, că Moldova poate deveni un pământ prosper! Formațiunea noastră politică va fi îndreptată spre echitatea socială, spre ocrotirea limbii moldovenești, protejarea valorilor noastre naționale, familiale, religioase, păstrarea neutralității și statalității! Intenționăm să purtăm un dialog prietenesc cu toate statele vecine și să restabilim pe deplin relațiile pierdute cu Federația Rusă, unde se află piețele noastre tradiționale de desfacere”, a scris Lozovan.
Se menționează că majoritatea conducătorilor administrațiilor publice locale care s-au alăturat mișcării au fost anterior membri ai PSRM. Totodată, ideea creării unei noi formațiuni politice a fost susținută de primarul independent al uneia dintre localitățile din nordul țării, dar și de un șir de organizații primare care până acum făceau parte din PSRM.
Anterior, în cadrul unei discuții cu politicienii moldoveni Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președintele Comitetului pentru Relații Externe al Dumei de Stat a Rusiei, Leonid Sluțki, a salutat inițiativa de a crea un partid de stânga și i-a urat succese în consolidarea tuturor forțelor sănătoase ale țării.
La momentul difuzării acestei știri, serviciul de presă al PSRM nu a comentat mesajul Irinei Lozovan.