Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, aflat în vizită la Chișinău. În cadrul întrevederii, au fost discutate ultimele evoluții în domeniul securității regionale, prioritățile de cooperare cu NATO, precum și posibilitatea de a obține experiență și asistență nord-atlantică în eforturile de democratizare și modernizare a țării noastre. La conferința de presă comună, Mircea Geoană a declarat că NATO dorește să consolideze reziliența Republicii Moldova, cu respectarea neutralității țării. De notat că, ieri, premierul Dorin Recean a declarat în cadrul emisiunii “Secretele puterii” de la Jurnal TV că, în opinia sa, autoritățile ar trebui să explice cetățenilor importanța aderării Moldovei la NATO și și-a exprimat dorința ca armata moldovenească să fie dotată conform standardelor NATO.