Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) spune că s-a autosesizat pe marginea informației apărute în spațiul public referitoare la presupusa implicare a unui procuror în acțiuni ce denigrează statutul procurorului.
Pulsmedia.md a scris anterior că potrivit unor informații, primarul de Boldurești și ex-șef IP Nisporeni, Nicanor Ciochină, ar fi fost ajutat de către un factor de decizie din cadrul Procuraturii raionale Nisporeni ca să ducă în eroare ancheta în cazul copilului de 14 ani lovit mortal pe o stradă din satul Boldurești.
„La data de 19.02.2024 s-a produs un incident tragic, în rezultatul căruia, spre regret, a avut de suferit un minor (soldat cu decesul acestuia).
Conform datelor apărute în spațiul public, se atrage atenția societății la faptul că un procuror, fiind în relații de rudenie cu făptuitorul, „ar fi fost implicat în ducerea în eroare a organelor de anchetă”.
Diverse surse operează cu informații care fac referință la implicarea ulterioară incidentului a procurorului, ceea ce afectează grav reputația acestuia, precum și imaginea instituției Procuraturii în ansamblu”, se arată în comunicatul CSP.
În acest context, Consiliul Superior al Procurorilor atrage atenția asupra imperativului respectării mersului urmăririi penale și asigură persoanele interesate că sunt întreprinse toate acțiunile pentru stabilirea circumstanțelor pe caz.
„Consiliul subliniază că „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilității sale”, de aceea, în lipsa elementelor probatorii, afirmațiile lansate în spațiul public se încadrează în aria presupuselor acuzații, până la pronunțarea unei decizii pe acest caz.
Totodată, Consiliul Superior al Procurorilor s-a autosesizat și asigură opinia publică că acționează în strictă conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova și în interesul cetățenilor. CSP transmite pe această cale sincere condoleanțe familiei îndurerate”, se mai arată în mesajul CSP.
Accidentul tragic a avut loc luni seara, 19 februarie, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. Șoferul, care ulterior s-a constatat că era primarul localității, a tamponat mortal un minor de 14 ani și a fugit de la fața locului.
Primarul se afla la volanul mașinii de serviciu și a încercat să ascundă urmele impactului. Miercuri, 21 februarie, acesta a fost reținut.
Ulterior a fost identificat și un complice al primarului satului Boldurești, un medic stomatolog. Oamenii legii spun că „acesta l-a ajutat (n.r pe primar) cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident”.
Potrivit PCCOCS, procurorii cercetează probele pentru determinarea necesității solicitării aplicării arestului preventiv în privința bănuitului, timp în care acesta beneficiază de garanțiile procedurale și prezumția nevinovăției, potrivit legii.