Transportatorii sunt gata să iasă din nou în stradă ca să-și revendice drepturile. Asta pentru că ei sunt indignați de inițiativa legislativă propusă recent care vine să modifice Codul Transporturilor Rutiere. Printr-o declarație publică, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) anunță că cele propuse de către deputați ar promova și legaliza unele scheme corupționale, dar și ar contraveni legislației europene.
Mai mult, cei de la APOTA îi acuză pe reprezentanții Ministerului Infrastructurii Drumurilor și pe cei de la ANTA, că ar vrea să anuleze regimul prelungit al autorizațiilor, dar și îi acuză de colectare de venituri ilegale din partea grupării Vîlcu-Andronachi.
„Setea și lăcomia cu care MIDR și ANTA beneficiază de favoruri din partea grupării Vîlcu-Andronachi pentru a asigura continuitatea ilegalităților, a constituit motivul de bază pentru elaborarea proiectelor de lege descrise mai sus, care urmăresc scopul de a-și păstra și lărgi bazinul de colectare a veniturilor ilegale.
Proiectele de lege promovează elementele de corupție și încearcă de a diminua gradul de transparență a activității MIDR și ANTA, urmărește excluderea necesității motivării și argumentării activităților administrative și de control ale acestor instituții”, se arată într-o declarație a celor de la APOTA.
Transportatorii sunt indignați că proiectul propus de către deputați, exclud prevederi similare celor europene cum ar fi:
– Garantarea accesului universal și nediscriminatoriu a populației la serviciile de transport public, prin stabilirea normei conform căreia orice localitate cu statut de primărie trebuie să fie deservită de cel puțin o rută regulată și alte reglementări similare,
– Formarea programelor de transport regulate în modul în care va asigura acoperirea necesităților populației, respectarea regulilor de siguranță rutieră și protecția mediului,
– Crearea mecanismelor ce vor favoriza înnoirea parcului de autobuze/microbuze învechit,
– Participarea la adoptarea deciziilor de formare/modificare a programelor de transport a tuturor subiecților interesați, în special a celor care pot fi afectați de eventuala decizie,
– Readucerea activității gărilor în câmpul legal european, eliminarea obstacolelor pe care le creează gările operatorilor de transport, utilizarea întregii infrastructuri a transporturilor de către pasageri și excluderea restricțiilor abuzive de circulație, care au fost instituite pentru a asigura că fiecare călător va achita comision autogărilor etc,
– Reglementarea diferențiată a transporturilor internaționale, crearea premizelor legislative și adoptarea măsurilor de pregătire a ramurii pentru instituirea regimului liberalizat de transport cu Uniunea Europeană, păstrarea restricțiilor la nivel legislativ doar pentru țările cu care nu va fi instituit regim liberalizat de transport, ș.a.
„APOTA atenționează despre pericolul adoptării în redacția actuală a proiectelor de lege descrise mai sus și declară că dacă în scurt timp nu va fi inițiat procesul de ajustare a acestora la principiile europene, în luna octombrie 2023 vor fi inițiate acțiunile de protest ale transportatorilor”, își încheie declarația reprezentanții transportatorilor.
Deocamdată, nici reprezentanții Ministerului Infrastructurii, nici cei ai guvernului, nu au venit cu o reacție la acuzațiile aduse de APOTA.