Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a oferit detalii cu privire la acțiunile poliției în raport cu șoferii mijloacelor de transport care urmau să aducă oamenii la protestul din 7 mai, în capitală. Potrivit spuselor lui, de această dată poliția oprea autocarele nu la ieșirea din localități, dar la intrare, pentru a evita revolta oamenilor.

„Protestele au avut loc în spiritul pe care l-am avut și până acum: autobuze oprite și plăcuțele de înmatriculare scoase, dar nu la ieșire – la intrare în localități. Ei au fost descurajați să intre. Au calculat că, dacă lasă autobuzele să se umple cu lume, nervozitatea va fi mult mai mare atunci când este oprit mijlocul de transport de poliție. Mai bine să nu lase să intre, ca să diminueze efectul negativ”, a declarat Țurcanu, la emisiunea „TEMA” de la postul de televiziune „Primul în Moldova”, care emite pe internet.

Țurcanu a confirmat datele  oferite de Mișcarea pentru Popor, potrivit cărora în jur de 25 de mii de persoane au fost lipsite de dreptul de a participa la protest.

În pofida acestui fapt, Dinu Țurcanu a declarat că protestele vor continua.

„Protestul a avut loc, revendicările absolut fundamentate, eminamente sociale. Și toată chestia s-a lăsat cu apelul la demisia actualei guvernări. Și în mod sigur o vom cere repetat, de atâtea ori de câte ori va fi nevoie, pentru a scăpa de ciuma asta galbenă care ne sufocă”, a subliniat Țurcanu.

Pe 7 mai, a avut loc o acțiune de protest în fața clădirii Parlamentului. Organizatorii au acuzat poliția de blocarea accesului cetățenilor la acțiunea de protest.

Pe de altă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că oamenii legii nu au intimidat transportatorii care aduceau oameni la protestele din capitală.

Potrivit declarației Mișcării pentru Popor, reprezentanții forțelor de ordine au ridicat plăcile cu numerele de înmatriculare ale mai multor microbuze și autobuze, pentru a nu le permite deplasarea spre capitală.

Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile lui Dinu Țurcanu nu au fost comentate de serviciile de presă ale  Guvernului, Președinției, PAS, IGP.

youtube