Monedele aruncate de turiști în maiestuoasa Fontana di Trevi din Roma, însoţite de dorinţe legate de dragoste, sănătate sau de întoarcere în „Cetatea eternă”, oferă un ajutor real unor persoane pe care turiştii nu le vor întâlni niciodată, relatează joi Reuters, preluat de Agerpres.
De sute de ani, vizitatorii aflaţi la Roma se adună lângă Fontana di Trevi pentru a-şi pune o dorinţă, urmând un ritual istoric. Puţini se mai gândesc la soarta monedelor lor.
Astăzi, monedele sunt lăsate să se adune câteva zile, înainte de a fi scoase şi transportate la filiala din Roma a organizaţiei caritabile catolice Caritas, care numără găleţi întregi de mărunţiş cu care finanţează o bancă de alimente, o cantină pentru săraci şi proiecte de asistenţă socială. În 2022, Caritas a colectat 1,4 milioane de euro (1,52 milioane de dolari) din fântână şi se aşteaptă ca suma strânsă în 2023 să fie mai mare.
Unde ajung monedele scoase din Fontana di Trevi
Extragerea monedelor constituie un spectacol şi implică muncitori de la compania regională de utilităţi ACEA, care stau în echilibru pe marginea vastei fântâni baroce şi folosesc mături lungi şi furtune de aspirare. Monedele sunt ulterior predate la Caritas, unde sunt uscate cu uscătoare pentru păr şi pentru vase, sortate şi numărate.
Pe panourile din jurul fântânii se explică faptul că mărunţişul este folosit în scopuri caritabile – un gând care îi bucură pe mulţi dintre turiştii care se pozează lângă acest punct de reper.
“Am vrut să-mi pun o dorinţă care-mi este dragă”, a spus Yula Cole din Brazilia după ce a aruncat o monedă. “Dar ştiu, de asemenea, că moneda nu va rămâne acolo, ci va ajuta oameni nevoiaşi. Eu mi-am pus o dorinţă, dar sper că aceşti bani vor ajuta şi dorinţele altor oameni”, a adăugat ea.