Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, și-a dat demisia. Anunțul a fost făcut astăzi, 24 ianuarie, într-o conferință de presă. Popescu a declarat că are „nevoie de o pauză”.

„Împreună cu guvernarea am reușit să realizăm o serie de obiective fundamentale pentru țara noastră. Am reușit să ridicăm Moldova din cea mai rușinoasă perioadă în istoria diplomației. Am îndeplinit cu succes obiectivele stabilite la începutul mandatului și la această etapă am nevoie de o pauză.

Voi continua să fiu alături de doamna președintă Maia Sandu, de echipa de guvernare indiferent de poziția în care mă voi afla”, a declarat Popescu.

„Zvonuri”, astfel a calificat deputatul PAS, Radu Marian, informațiile apărute în spațiul public precum că, Nicu Popescu urmează să plece din funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrarii Europene.

Președinta Maia Sandu a semnat două decrete prin care a conferit „Ordinul Republicii” viceprim-ministrului Nicu Popescu și medalia „Meritul Civic” consilierei pe politică externă, Cristina Gherasimov.

Vicepremierul Nicu Popescu a venit cu un comentariu, după ce a fost decorat de președinta Maia Sandu cu „Ordinul Republicii”.

Pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a votat pentru demararea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.

unimedia.info

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.