Tragedia a avut loc ieri, 5 februarie, în jurul orei 15:30, în clădirea Inspectoratului de Poliție al sectorului Râșcani din Chișinău.
Despre acest caz a scris portalul PulsMedia, citând surse proprii din cadrul Inspectoratului General al Poliției.
Potrivit informațiilor, este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care a fost citat pentru a fi audiat în calitate de martor la Secția Investigații Infracțiuni a IP Rîșcani.
În timpul audierilor, aflat în biroul investigatorului, tânărul s-a simțit rău. La fața locului a fost urgent solicitată o ambulanță, iar în timpul acordării primului ajutor a fost constatat decesul.
Sursele spun că victima suferea de epilepsie.
Corpul său a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea cercetărilor de laborator, care vor stabili cu exactitate cauzele decesului.

