Un individ deghizat în măicuță a fost prins de polițiști, la Bacău, în timpul unui flagrant. Bărbatul tocmai primise o sumă de bani pentru o presupusă intervenție chirurgicală.
Individul ceruse peste 10.000 de lei românești, dar a primit o sumă mult mai mică în momentul flagrantului.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în arest. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit art. 244 din Codul Penal „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani”.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este cunoscut polițiștilor pentru că, deghizat în măicuţă, obişnuia să cerşească.