Fostul medic psihiatru de la Penitenciarul nr. 16 „Pruncul” a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de trafic cu droguri, anunță IGP.
Conform datelor prezentate, cauza penală a fost pornită ca urmare a unor informații, precum că bărbatul de 30 de ani ar păstra și prelucra substanțe narcotice de tip marijuana în proporții deosebit de mari. Astfel, oamenii legii au dispus efectuarea perchezițiilor la domiciliul acestuia.
Acolo, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ un kilogram de masă vegetală măcinată, cu miros specific, asemănătoare cu cânepa, păstrată în borcane și în caserole din plastic. Valoarea estimativă a drogurilor se ridică la 362 de mii de lei.
La moment, bărbatul este cercetat pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

