Dacă depistați produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, puteți depune o petiție la subdiviziunile teritoriale ale ANSA sau la numărul de telefon 0(22) 26 46 87.
Operatorul din domeniul alimentar SRL „REDIAGRO”, satul Târnova, raionul Dondușeni, a inițiat procedura de retragere de la clienți a ouălor pentru consum uman, informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Codul producătorului este „3MD DN 006”.
Potrivit informațiilor, cauza rechemării din comerț o constituie depistarea salmonelei la găini (Salmonella enteritidis).
În acest context, ANSA recomandă persoanelor care au achiziționat produse din loturile date să se abțină în a le consuma și să le returneze unităților de comerț de unde au fost procurate.
În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii care comercializează produse neconforme sunt responsabili de retragerea acestora de pe piață și sunt obligați să coopereze cu ANSA privind acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar neconform.

