Un moldovean de 29 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră români la vama Oancea-Iaşi cu 107 sticle de 0,5 litri de coniac de diferite mărci, cu timbre de acciză R. Moldova, ascunse în bagaje și nedeclarate. Acesta era pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.
„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și asupra bagajelor persoanelor aflate în microbuz, ocazie cu care au fost descoperite, în interiorul bagajelor personale ale tânărului, 107 sticle de 0.5 litri de cognac de diferite mărci, cu timbre de acciză R. Moldova.
Persoana a declarat că produsele îi aparțin și erau destinate consumului propriu, pentru perioada șederii în străinătate.
Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de roni, iar cantitatea de 53.5 litri băuturi alcoolice, în valoare totală de 3.210 lei, a fost ridicată în vederea confiscării”, menționează ITP Iași.

