Conform datelor meteorologice furnizate de serviciile de analiză a vremii, un nor de praf ridicat din Uzbekistan va ajunge în Moldova în zilele următoare.

În contextul prognozelor de precipitații în această perioadă, există riscul apariției fenomenului cunoscut sub numele de „ploaie murdară”, relatează tv8.md.

Se preconizează că norul de praf va ajunge la Kiev în prima jumătate a zilei de marți, 1 octombrie, iar miercuri va acoperi în totalitate Republica Moldova. Totuși, se așteaptă ca, până la sfârșitul săptămânii, calitatea aerului să se îmbunătățească.

De asemenea, regiuni din Ucraina, precum Dnipropetrovsk, Harkov, Sumî și Poltava, sunt deja afectate de particulele fine de praf. Locuitorii acestor zone se plâng de calitatea slabă a aerului.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

tv8.md