Partidul „Mișcarea Alternativa Națională”, condus de primarul Capitalei, Ion Ceban, a depus încă un denunț la CNA, în legătură cu noua licitație la Aeroportul Internațional Chișinău. Formațiunea susține că autoritățile continuă să favorizeze deschis compania franceză Lagardere și nu au operat nicio schimbare în caietul de sarcini, pentru a permite extinderea listei de oferte, așa cum anunțau atunci când au anulat primul concurs.
Sesizarea a fost depusă la Centrul Național Anticorupție de către viceprimarul Capitalei, Irina Gutnic, și deputatul Gaik Vartanean. Asta după ce, în 31 ianuarie, tot ei au depus un alt denunț referitor la prima licitație care urma să aibă loc, dar a fost anulată în ultimul moment.
„Primul denunț a fost pe marginea acelor constatări precum că criteriile de eligibilitate sunt foarte restrictive și împiedică competiția. Una din restricții era faptul că pot participa la licitație doar operatorii care sunt de pe teritoriul Uniunii Europene, în pofida faptului că în întreaga lume există companii cu renume internațional. Avem retailer din Elveția, din Bangkok, avem companii internaționale din Abu Dhabi. Nu era clar de ce s-a restricționat competiția”, a menționat Irina Gutnic.
Potrivit reprezentanților MAN, deși, după anularea concursului, autoritățile vorbeau despre necesitatea de a permite o competiție mai largă, condițiile au devenit și mai restrictive.
„Avem cadrul legal care spune că, obligatoriu, autoritatea trebuie să desfășoare o procedură, în cazul în care intenționează să achiziționeze ceva și evită cadrul legal și merge la contractare directă. Aceasta este cea mai gravă încălcare atunci când a fost lansată a doua licitație. La fel, în caietul de sarcini, despre care s-a menționat că va fi modificat pentru a permite o competiție mai largă, nu a fost schimbat practic deloc, din contra, au fost introduse cerințe și mai restrictive în raport cu ofertanții care urmează să vină”, a adăugat Gutnic.
Aceasta a accentuat că un semn de întrebare îl ridică prevederea referitoare la legătura de capital în cazul asocierii între doi operatori economici, „care este imposibil de demonstrat că va fi asigurată în cadrul acestei licitații”.
„Este o cerință care din start avantajează doar compania Lagardere. Au fost introduse și prevederi în raport cu membrii comisiei de licitații, care sunt absolviți de orice responsabilitate. Or, nu poți să nu-ți asumi nicio responsabilitate pe marginea desfășurării acestei proceduri de licitație. Altă întrebare este de ce la acele consultări care au avut loc cu Lagardere nu au participat și și alți agenți economici. Lagardere a fost din start avantajat, prin faptul că a avut posibilitatea să-și propună planul, conceptul de dezvoltare a acelor spații și tot ceea ce urmează să ofere în cazul atribuirii contractului. Dacă se miza pe organizarea unei licitații deschise, atunci urma să fie expusă la consultări publice și să participe și alți operatori interesați”, a mai spus reprezentanta MAN.
În ceea ce privește termenul de doar două săptămâni pentru înregistrarea în concurs, reprezentanții MAN afirmă că acesta „este foarte restrâns și niciun operator serios nu reușește să elaboreze o ofertă conformă”.
Amintim că îndoileile privind corectitudinea licitației de la aeroport au apărut după ce s-a constatat că prevederile stipulate în caietul de sarcini avantajează direct compania franceză Lagardere și împiedică orice alt operator din domeniu să participe la concurs. Acest fapt s-a confirmat ulterior, când anume această companie a depus oferta și doar în ultimul moment în concurs s-a înscris și compania Le Bridge, chiar dacă nu întrunea criteriile de eligibilitate. În aceeași zi însă, licitația a fost anulată. Asta după ce, atât persoana responsabilă de organizarea procesului, cât și directorul AIC și-au dat demisia.
Ulterior s-a anunțat un nou concurs, însă termenul de depunere a dosarelor a fost limitat la doar două săptămâni, iar prevederile din caietul de sarcini au rămas aceleași, fiind intrudus doar articol nou privind „exonerarea de răspundere” a persoanelor implicate în organizarea licitației, fapt interpretat de mai mulți experți din domeniu drept o tentativă de a-i absolvi de răspundere pe cei care vor comite abuzuri.
Până la ora redactării știrii, persoanele menționate în știre, precum și servicile de presă ale Aeroportului, Guvernului, Administrației prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public aceste informații.

