În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au salvat de la înec trei persoane care s-au prăbușit sub stratul subțire al unui iaz, iar în raionul Ștefan Vodă, în astfel de circumstanțe, un pescar a murit.

Potrivit IGSU, primul incident a fost raportat pe 27 februarie în jurul, orei 16:28, la lacul din Parcul „Valea Trandafirilor” din municipiul Chișinău. Aici, un bărbat în vârstă de 43 de ani, fiind în stare de ebrietate în timp ce se deplasa pe suprafața lacului a căzut în apă, rămânând blocat sub gheață. Incidentul a fost observat de salvamarii Stației de salvare, care au intervenit brusc și au extras persoana la mal. Aceștia, i-au acordat îngrijirile primare necesare, iar ulterior persoana cu hipotermie a fost preluată de medici și transportată la spital.

Al doilea caz s-a produs la lacul „Ghidighici”, orașul Vatra, la doar 10 minute diferență de primul incident. Potrivit informațiilor recepționate, un bărbat în vârstă de 70 de ani, aflat în scaun cu rotile, a decis să pescuiască la copcă. În timp ce se afla pe suprafața lacului, stratul de gheață s-a spart, iar bărbatul a căzut în apă. La locul incidentului au intervenit salvamarii, care au reușit să extragă bărbatul la mal. Ulterior, acesta a primit îngrijirile de rigoare.

Un alt caz, cu sfârșit tragic a fost înregistrat în dimineața zilei de 28 februarie la un iaz din apropierea localității Antonești, raionul Ștefan Vodă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:50. Potrivit informațiilor, doi bărbați, în vârstă de 72 și 45 de ani în timp ce se aflau la pescuit s-au prăbușit sub gheața bazinului acvatic. Persoanele au fost observate de trecători, care au alertat serviciile specializate. Salvatorii au reușit să scoată din apă, în stare conștientă un pescar, iar celălalt din nefericire a fost extras decedat. Potrivit informațiilor, bărbații erau în stare de ebrietate. IGSU precizează că, anterior, cei doi au fost avertizați de mai multe ori și chiar alungați din preajma iazului. În pofida faptului, persoanele au tot mers la lac și au desfășurat activități de pescuit.

deschide.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.