Un șofer ucrainean de autocar a fost prins la intrare în R. Moldova cu un permis fals.

Șoferul s-a prezentat la volanul autocarului la trecerea frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în R. Moldova.

Șoferul de de 43 de ani a prezentat polițiștilor de frontieră toate actele necesare, iar în timpul verificărilor documentelor de călătorie, vameșii au avut suspiciuni asupra autenticității permisului de conducere. Actul ar fi fost eliberat de către autoritățile ucrainene pe numele persoanei aflate la linia de control. Cercetarea primară, cu tehnica specială de control, a arătat că permisul conține semne vădite de falsificare.

La audieri, cetățeanul a declarat că își pierduse permisul de conducere și ar fi apelat la intermediari, identificați pe rețelele sociale, pentru perfectarea altuia, oferind 15.000 de grivne.

În fapt, șoferul a fost înlăturat de la conducerea autocarului, la volanul căruia a urcat al doilea șofer, inclusiv străinul – neautorizat la trecerea frontierei de stat. Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează în continuare cazul sub toate aspectele legale.

știri.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.