Un tânăr a fost condamnat de instanță la 13 ani de închisoare și achitarea a 200 000 de lei prejudiciu moral, pentru că a exploatat sexual o adolescentă. Conform informațiilor oferite de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), tânărul este din Telenești și a făcut cunoștință cu adolescenta pe rețeaua de socializare Instagram, în timp ce era plecat în Germania.
„Potrivit declarațiilor adolescentei, aceștia au comunicat online și în 2019, însă pentru scurt timp, așa cum părinții ei obiectaseră asupra relației lor. Totuși după absolvirea gimnaziului și începerea studenției adolescentei, la finele lui 2021 aceștia au reluat comunicarea. Tânărul i-a făcut cadou un iPhone și și-a impus controlul asupra comunicărilor și conturilor ei”, ne informează reprezentanții PCCOCS.
Atunci, tânăra avea vârsta de 16 ani, iar tânărul cu vârsta de 20 ani a convins-o să-i trimită filmulețe cu caracter nud, pe Instagram și Messenger. Ulterior, acesta a revenit din Germania și a înregistrat (fără ca adolescenta să fie de acord) filmulețe în care aceștia întrețineau relații sexuale.
„Inculpatul le-a folosit în scop de manipulare a fetei – amenințând-o cu publicarea lor pe internet și trimiterea către rude și alte persoane apropiate ei – în cazul în care aceasta ar refuza să întrețină relații sexuale ori ar încerca să-l denunțe.
În iarna anului 2023, adolescenta a hotărât să pună punct relației, așa cum tânărul era violent (amenințând-o și cu arma de foc). Atunci inculpatul a reacționat prin trimiterea către părinții, cumetrii, vecinii adolescentei, prin intermediul aplicațiilor Instagram și Messenger, a mai multor fotografii cu conținut pornografic și filmulețe ale exploatării ei sexuale în propriul lui După ce au primit fișierele, părinții adolescentei au anunțat autoritățile. Este de menționat că anterior, mama adolescentei îi observa stările emoționale și a discutat cu tânărul, însă ambii au declarat că ar avea sentimente reciproce”, se menționează în comunicatul emis de reprezentanții PCCOCS.
Acum, tânărul rămâne în arest preventiv, aplicat în luna mai 2023 la solicitarea procurorilor PCCOCS. Suplimentar prejudiciului moral de 200.000 lei, la solicitarea procurorilor, Judecătoria Orhei, sediul Telenești, a fost dispusă și achitarea de către inculpat a 15 000 lei în calitate de prejudiciu material.
Până la devenirea definitivă a sentinței, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

