Odată cu începerea evaluării externe în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a început un val de demisii. Potrivit președintelui Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, 15 procurori au depus cereri de demisie.

Șeful PCCOCS, Victor Furtună, a precizat că dintre aceștia, 12 procurori activează în prezent în cadrul procuraturii specializate. După plecarea lor, în instituție vor rămâne doar 40 de procurori.

Dumitru Obadă a declarat că CSP a transmis Comisiei de vetting o listă cu 76 de procurori care ocupă sau au ocupat funcții în cadrul PCCOCS și care urmează să fie evaluați. Potrivit lui, verificările vizează nu doar procurorii activi, ci și pe cei care au fost anterior numiți temporar în această procuratură. El a avertizat că valul de demisii ar putea afecta negativ activitatea instituției și ar putea crea riscuri de destabilizare.

„Este un risc pe care îl conștientizăm. Avem 15 cereri de demisie. Acești procurori au dosare în procedură. De asta este important să acoperim această penurie de cadre, inclusiv prin instituția delegării. Atât conducerea Procuraturii Generale, a procuraturilor specializate și CSP va asigura continuitatea proceselor penale”, a declarat Dumitru Obadă.

Evaluarea externă a procurorilor a început pe 8 mai și vizează procurorii din cadrul PCCOCS, precum și pe cei care ocupă funcții de conducere în Procuratura Generală.

point.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.