În cadrul emisiunii De Facto de la postul GRT, jurnalistul Valeriu Reniță a comentat modul în care a fost tratată opoziția în campania electorală și în ziua alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit acestuia, cele mai „energice și vocale voci” ale opoziției au fost eliminate în mod deliberat, afectând grav legitimitatea scrutinului. Astfel a comentat modul în

„Mie mi s-a părut că cele mai energice și vocale voci ale opoziției — Irina Vlah și Victoria Furtună — au fost eliminate tocmai pe ultima sută de metri. Și nu întâmplător. Ele spuneau lucrurilor pe nume, fără ezitări diplomatice, cum zice moldoveanul, ‘pe de-a dreptul’”, a declarat Reniță.

Jurnalistul a subliniat că restul opoziției a avut o prestație slabă și puțin convingătoare:

„Restul opoziției a fost ca dintotdeauna: mai puțin vizibilă. Unii lideri mai lansează declarații tranșante, dar nu știu de ce nu sunt prea credibili.”

Reniță a calificat drept „strigătoare la cer” excluderea Victoriei Furtună chiar în ziua alegerilor, semnalând nereguli grave în procesul electoral.

„Victoria Furtună, de exemplu, a fost eliminată chiar în ziua alegerilor — un fapt strigător la cer. Și, ce este mai grav, a rămas pe buletinul de vot, dar fără ștampila redacției”, a mai declarat acesta.

La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale CEC, Parlamentului, Guvernului, Președinției și PAS nu au comentat aceste declarații în spațiul public.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube