Fostul prim ministrul al țării, Vasile Tarlev susține că instituțiile statului nu funcționează la capacitate maximă și nu au interesul de a munci în folosul oamenilor. Potrivit acestuia, demisiile solicitate de premierul Dorin Recean după situația catastrofală din țară provocată de ninsori sunt doar pentru a sustrage atenția.

“Noi avem toate instituțiile statului necesare pentru buna funcționare a oricărui stat. Avem armată, ministerul de Interne, avem Președinte, Parlament, care se bat cu pumnul în piept că au președinți de Comisii pentru Situații Excepționale, de securitate. În plus, avem și Comisie pentru Situații Excepționale, care nimeni nu înțelege de ce ea funcționează atâta timp. Avem toate organele, însă responsabilitate și eficacitate nu-i. Înseamnă că toți acești responsabili sunt iresponsabili”.

Totodată, fostul prim ministru a adăugat că nu vede nicio tangență și niciun argument să fie dat afară șeful Agenției Achiziții Publice.

„Cât ține de cazul acesta cu ninsorile, eu nu văd nicio tangență și niciun argument să fie dat afară șeful Agenției Achiziții Publice. Eu cred că acesta este un praf în ochii populației ca să sustragă atenția. Șeful agenției are instrucțiunea sa și face achiziții în baza cererilor instituțiilor statului”, a declarat Tarlev la emisiunea „TEMA” la ITV.

Amintim că premierul Dorin Recean a cerut demsia întregii conduceri a Agenției Achiziții Publice, după tragedia de la Căușeni. Solicitarea a fost făcută miercuri, 29 noiembrie, în cadrul ședinței de Guvern.

Până la publicarea știrii, conducerea țării nu a comentat public aceste declarații.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.