Dosarul Evgheniei Guțul pare să fie „cusut cu ață albă” și a fost deschis în grabă, fără informarea corectă a societății, ceea ce creează impresia unui demers cu motivație politică. Această opinie a fost exprimată de fostul premier al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, în cadrul emisiunii „De Facto” de la GRT, comentând cazul dosarului deschis pe numele bascanului Găgăuziei, Evghenia Guțul.

„Nu sunt procuror sau judecător, însă, ca cetățean al Moldovei, nu pot fi indiferent la ceea ce se întâmplă. Toate acțiunile organelor de stat împotriva dânsei ridică multe semne de întrebare. Cei aflați la putere par să creadă că sunt cei mai deștepți, iar ceilalți – proști. Ei sunt aleșii noștri pentru această perioadă, dar modul în care s-a procedat – interzicerea plecării sale la o ședință internațională în Turcia, reținerea și izolarea la domiciliu, precum și dosarele neclare – creează suspiciuni serioase”, a declarat Tarlev.

Totodată, președintele Partidului „Viitorul Moldovei” a menționat că se creează impresia că dosarul are o motivație politică.

„Consider că dosarul este cusut cu ață albă, făcut în grabă, iar societatea nu a fost informată public. Aceasta creează impresia că este o comandă politică.”

La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Președinției, Parlamentului sau Guvernului nu au comentat public aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube