În cadrul emisiunii De Facto de la GRT, bloggerul Vitalie Florea a comentat candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, susținând că aceasta este „impusă din exterior” și nu reflectă o alegere internă bazată pe realitățile politice din Republica Moldova.

„Ce înseamnă un prim-ministru? Înseamnă o echipă, o figură politică extrem de importantă. Atunci când vine o persoană care nu este conectată absolut deloc la politicul intern și nu cunoaște legăturile din interior, înseamnă că el nu poate conduce eficient”, a declarat Florea.

Referindu-se la recentele informații apărute în presă despre trecutul lui Alexandru Munteanu, Florea a sugerat că acestea fac parte dintr-o acțiune concertată de subminare a candidaturii acestuia.

„Presa proguvernamentală nu este controlată dintr-un singur centru, ci există mai multe puncte de influență. Aceste puncte vor să influențeze procesul guvernamental din RM și nu sunt satisfăcute de această candidatură”, a explicat bloggerul.

Până la publicarea acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului și Președinției nu au comentat public aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube