Președinte ODIP, Vlad Bilețchi, a criticat planul autorităților privind aducerea fostului lider democrat Vlad Plahotniuc în țară, sugerând că data de 25 septembrie nu este întâmplător aleasă, ci face parte dintr-un scenariu electoral bine pus la punct.
În cadrul emisiunii „De Facto” de la GRT, Bilețchi a declarat că autoritățile “pretind că îl aduc cât mai repede”, însă realitatea din sistemul de rezervări online demonstrează contrariul. Potrivit acestuia, există opțiuni de zbor mai ieftine și mai rapide cu câteva zile înainte de data de 25, ceea ce ridică semne de întrebare asupra adevăratelor intenții ale guvernării.
„Ni se spune că vor să-l aducă cât mai rapid, dar se uită după bilete mai ieftine. Întâmplător, pe 25 găsesc ‘cea mai bună’ variantă. Însă internetul arată că erau opțiuni mai rapide și mai ieftine cu mult înainte. De ce tocmai pe 25? Pentru că pe 28 sunt alegerile”, a declarat Bilețchi.
Acesta susține că întreaga operațiune este o încercare de manipulare publică în ajunul scrutinului electoral.
„Pe 25 îl aduc după-amiază, fac spectacolul. Pe 26 amplifică show-ul, după care urmează ziua tăcerii, pe 27, când nimeni nu mai are voie să spună nimic. Este o manevră de imagine. Se va prezenta această aducere drept un act de justiție, dar în realitate e doar o procedură tehnică, fără miză juridică reală”, a adăugat Bilețchi.
La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului și Președinției nu au comentat public aceste declarații.

