Biroul Național de Statistică (BNS) informează că, în anul 2022 volumul lucrărilor de construcții noi a scăzut cu 11,9 %, reparații capitale – cu 33,4 % și volumul altor lucrări de construcții (demolări, amenajarea terenurilor până la construcții etc.) cu 7 %.
Volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente a crescut cu 2,6 %.
A scăzut volumul lucrărilor de construcții executate la clădirile rezidențiale cu 23 %, clădirile nerezidențiale cu 11,5 % și construcțiile inginerești cu 10,2 %.
Potrivit BNS, în trimestrul IV 2022 volumul lucrărilor de construcții s-a diminuat față de aceeași perioadă a anului 2021 cu 6,6 % (în prețuri comparabile), ca urmare a descreșterii, pe elemente de structură, a volumului reparațiilor capitale cu 32,4 %, volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente cu 5,4 %, volumul altor lucrări de construcții (demolări, amenajarea terenurilor până la construcții etc.) cu 27,9 %.