Zilele concediului de odihnă anual nefolosite de angajați timp de doi ani ar putea fi considerate stinse. Un proiect de lege care prevede revizuirea mecanismului de folosire a concediului de odihnă anual a fost votat de Parlament în prima lectură.

Potrivit proiectului, angajatorul, la finele anului calendaristic, va informa salariatul, în scris, despre numărul zilelor de concediu de odihnă anual acumulate/nefolosite, termenul de expirare a acestora, precum și va solicita utilizarea acestor zile de concediu de către salariat, în baza unui grafic stabilit de comun acord.

Totodată, zilele de concediu nefolosite de către salariat până la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului proiect de lege vor putea fi utilizate până la 31 decembrie 2029.

voceabasarabiei.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.