Ziua Victoriei a fost marcată de către echipa Partidului „ȘOR”, atât în capitală, cât și în alte localități din țară, prin depuneri de flori la monumentele eroilor care și-au jertfit viața în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, au organizat acțiuni dedicate veteranilor, cărora le-au oferit în dar mai multe produse alimentare.
„9 Mai este una dintre cele mai semnificative date din istoria umanității, care simbolizează Pacea și victoria civilizației. Această victorie a costat însă zeci de milioane de vieți omenești și este de datoria fiecăruia dintre noi să-i comemorăm pe cei care au participat la cel de-Al Doilea Război Mondial și să nu permitem repetarea greșelilor trecutului”, se spune în comunicatul de presă al Partidului „ȘOR”.
Deputați, consilieri, reprezentanți regionali și din conducerea Partidului „ȘOR”, precum și membrii și simpatizanții formațiunii au participat la acțiunea „Regimentul Nemuritor”, dedicată Zilei Victoriei. Ei au mărșăluit spre Complexul Memorial „Eternitate” din Chișinău, acolo unde au depus flori la mormintele ostașilor căzuți pe câmpul de luptă.
Și la Orhei, conducerea raionului și reprezentanții Primăriei, alături de alți reprezentanți ai Partidului „ȘOR” au depus flori și au ținut un moment de reculegere în memoria celor care și-au jertfit viața pentru pace. Orașul Orhei a fost printre cele mai afectate localități de pe teritoriul Republicii Moldova. După cel de-Al Doilea Război Mondial, circa 90% din teritoriul orașului a fost distrus, rămânând o singură stradă.
Totodată, echipa Partidului „ȘOR”, inclusiv candidatul formațiunii pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul, au participat la acțiuni de comemorare a eroilor, organizate la Comrat.
Evenimente dedicate Zilei Victoriei au fost organizate și la Taraclia, acolo unde primarul orașului, împreună cu veterani și zeci de oameni de rând au depus flori la monumentul ostașilor care au luptat în anii 1941-1945.