Astăzi are loc cel de-al treilea examen din cadrul sesiunii de Bac. Peste 16 mii de absolvenți de liceu susțin azi proba la limba străină. Peste 77% dintre liceeni au examen la limba engleză, iar 21 la sută – la limba franceză. Sunt și evaluări pentru limbile germană, spaniolă, italiană și turcă. Aproximativ 2600 de elevi au fost scutiți de această probă, după ce au obținut nota 10 din oficiu la limba străină.

Până acum, liceenii au avut deja examenul la limba de instruire, iar cei din școlile cu predare în limba rusă au susținut și examenul la român. La cea de-a patra probă, care va avea loc în 14 iunie, aproximativ 17.500 de elevi vor susține probele corespunzătoare profilului. Dintre aceștia, 8068 de absolvenți de la profilul real vor susține examenul la Matematică, 8674 de candidați de la profilul umanist – proba la Istoria românilor și universală. Vor fi și 254 de candidați la profilul sport și 483 de candidați de la profilul arte.

Va urma și o evaluare la alegere. Cei mai mulți, peste 9400 de liceeni, au ales Geografia, după care urmează Chimia, Istoria românilor și universală, Informatica, Biologia, Matematica și Fizica.

Sesiunea de bac se va încheia vineri, 21 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 523 de candidați în 13 centre de bacalaureat. Aceștia vor susține probele la limba bulgară, găgăuză și ucraineană.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

ziua.md