Şapte angajaţi ai Biroului INTERPOL Moldova au fost suspendaţi din funcţii în urma scandalului de corupție în care ar fi implicaţi. Anunţul a fost făcut de şeful IGP, Viorel Cernăuţeanu, care a semnat ordinele. Ei sunt bănuiţi că ar fi ajutat persoane date în urmărire internaţională să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova și în alte țări, contra unor sume impunătoare de bani.

Ministerul de Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei au iniţiat anchete interne pentru a se asigura că angajaţii biroului INTERPOL, suspectaţi în scandalul de corupţie, ar avea şi abateri disciplinare.

VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: „Au fost iniţiate şi anchete de serviciu în cadrul SPIA, deoarece o parte din angajaţi sunt în subordinea ministrului. Cei care sunt vizaţi cu subordonare a Inspectoratului General al Poliţiei, la fel, a fost inişiată o anchetă de serviciu şi toate persoanele, chiar dacă în privinţa lor nu a fost aplicată o măsură preventivă, a fost instituit mecanismul de suspendare din funcţie. Prin ordinul şefului IGP-ului au fost suspendate şapte persoane. –  vorba de poliţişti, angajaţi INTERPOL? – Da, anagajaţi INTERPOL”.

Cernăuţeanu spune că, în această săptămână, va avea o întrevedere cu secretarul general al INTERPOL, Jurgen Stock. Iar un grup de experţi ai Organizației Internaționale a Poliției Criminale va veni în Republica Moldova pentru a evalua activitatea biroului INTERPOL. Am încercat să aflăm opinia Ministerului de Interne despre acest caz, însă ministrul Adrian Efros a declarat că ne va oferi o reacţie doar când va avea acordul Procuraturii Anticorupţie. Întrebat despre câţi angajaţi ai MAI sunt vizaţi, acesta a spus că, în prezent, doar şeful Biroului INTERPOL de la Chişinău are statut de învinuit în dosar.

ADRIAN EFROS, ministrul de Interne: „Când vom avea detalii sau vom avea acceptul dumnealor de a comunica, o să venim cu mai multe detalii. – Dar câţi angajaţi ai Ministerului de Interne sunt vizaţi? – La moment este doar domnul Ţentiu.  – Dar despre domnul Vodă de la Inspectoratul Migraţie şi Aziul? – Domnul Vodă este la serviciu, îşi desfăşoară activitatea conform obligaţiunilor funcţionale. – El nu a fost vizat? – El nu a fost vizat”.

Amintim că în dosarul penal, denumit generic INTERPOL, procurori și ofițeri de la Procuratura Anticorupție, asistați de FBI, au făcut percheziții la 12 persoane. Cinci suspecţi au fost reținuţi, însă patru au fost eliberaţi. Șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, este în arest preventiv pentru 30 de zile, acuzat de corupere pasivă. Băunuiţii sunt suspectaţi ar fi ajutat persoane date în urmărire internaţională să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova și în alte țări, contra unor sume importante de bani.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

tvrmoldova.md