Condamnarea lui Ilan Șor în dosarul furtului miliardului în sistemul bancar este o acțiune strict politică și are scopul de a găsi un țap ispășitor, pentru a-i absolvi de răspundere pe adevărații vinovați. Opinia a fost exprimată de către avocatul liderului politic, Aureliu Colenco, deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, precum și de juriștii independenți Teodor Cârnaț și Stanislav Pavlovschi, în emisiunea „Puls” de la Orizont TV. Ei au remarcat că multiplele abateri, inclusiv procesuale, din acest proces vor putea servi drept motiv pentru condamnarea Moldovei la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, a declarat că judecătorii care au dat verdictul de săptămâna trecută au fost amenințați cu dosare pentru îmbogățire ilicită, dacă nu-l vor condamna pe Șor.

„Guvernarea de astăzi influențează într-un mod foarte grosolan judecătorii, prin structurile de forță. Asta se vede clar din materialele dosarului, care contravin flagrant deciziei instanței de judecată”, a menționat Aureliu Colenco.

El a atenționat și asupra caracterului politic al procesului, care s-a manifestat inclusiv prin declarațiile unor demnitari, inclusiv ale președintelui Maia Sandu și președintelui Comisiei parlamentare Juridică, Numiri și Imunități.

„După felul în care a fost citită decizia Curții de Apel, fără jurnaliști, avocații nici nu au reușit să iasă din sală, că doamna Stamate a și făcut postarea pe Facebook. Prin acea ultimă frază – „Și asta doar pe dosarul pe care s-a dat decizia azi, mai urmează și altele”, acest politician a arătat că deja știe ce procese urmează”, a precizat Colenco.

La rândul său, deputatul Denis Ulanov, care este și avocat, a precizat că prejudiciul ce îi este incriminat lui Ilan Șor este, de fapt, paguba adusă bugetului de stat de către demnitarii care au decis tipărirea banilor, pentru a plăti niște credite care deja erau stinse.

„Deciziile au fost aprobate în noiembrie 2014 și martie 2015. Banii au fost repartizați, sub supravegherea Băncii Naționale, în direcții necunoscute, iar în aprilie 2022, Curtea Constituțională a stabilit că emisiile de bani din partea BNM au fost ilegale, deoarece contravin Constituției, Legii privind Guvernul și Legii privind controlul parlamentar. De asemenea, a stabilit că deciziile Guvernului au fost ilegale. Această hotărâre este suficientă pentru orice procuror din anul III la facultate și toată lista vinovaților în așa-zisul dosar „frauda bancară” este finalizată”, a specificat Ulanov.

Fostul judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Stanislav Pavlovschi, a remarcat aspectul electoral al dosarului „frauda bancară” iar lui Ilan Șor i-a fost ales rolul de țap ispășitor.

„La noi prea mulți politicieni au făcut carieră și chiar partide politice au acces în Parlament pe seama acestui dosar. Iată de ce, toți ei fac totul pentru ca în acest dosar să existe condamnare. Din păcate, sentința lui Ilan Șor i-a fost dată cu mult timp înainte de Curtea de Apel”, a explicat Pavlovschi. De asemenea, el a atenționat că implicarea politicienilor, prin declarații publice, în acest proces creează mari riscuri pentru condamnarea țării la CEDO.

Juristul Teodor Cârnaț a explicat caracterul închis al procesului de judecată prin dorința autorităților de a-i ascunde pe adevărații vinovați de furtul miliardului.

„S-ar fi deșteptat poporul și ar fi înțeles că au furat miliardul cei care au condus țara – Guvernul în frunte cu Leancă, din care făcea parte Maia Sandu, și Guvernul în frunte cu Gaburici, deoarece aceste două guverne, prin două hotărâri secrete, au acordat nouă miliarde și cinci miliarde unor agenți economici care desfășurau activitate comercială ce presupune risc. O spun clar și răspicat: asta totul a fost regizat. Or, din materialele dosarului, este clar că Șor nu are nicio legătură cu furtul miliardului”, a explicat Cârnaț.

Avocații lui Șor au mai menționat că au documentat aproape 400 de abateri în procesul de judecată, inclusiv faptul că principalul martor al acuzării nici nu a fost audiat.

La momentul publicării acestei știri, declarațiile avocaților nu au fost comentate de serviciile de presă ale Ministerului Justiției, Guvernului, Președinției.

facebook