Serviciul Vamal vine cu o atenționare pentru transportatorii  ce intenționează traversarea frontierei prin PTF Cahul-Oancea.

„În baza informației obținute de la omologii din România, începând cu ora 05:00 nu este posibilă perfectarea camioanelor din cauza unei pene de curent electric. La moment echipa tehnică lucrează pentru remedierea problemei, dar cu exactitate nu se cunoaște cât va dura procesul în timp” se spune în mesajul Serviciului Vamal.

La această oră în postul vamal Cahul staționează circa 10 camioane, care au fost perfectate și așteaptă să treacă spre control la partea română, iar alte circa 80 camioane staționează până la intrare în postul vamal.

„Vă rugăm să prezentați înțelegere și din timp, să optați pentru alte posturi vamale din proximitate” mai este specificat în comunicat.

ziuadeazi.md