Economia germană a intrat în recesiune. Produsul intern brut (PIB) s-a micșorat cu 0,3% în primul trimestru al anului curent, față de trimestrul precedent, conform datelor Oficiului Federal de Statistică. Aceasta urmează unui declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022, transmite zdf.de. O recesiune este definită în mod obişnuit ca două trimestre succesive de contracţie.

Inflaţia a continuat să fie o povară pentru economia germană la începutul anului, a precizat biroul de statistică. Acest lucru s-a reflectat în consumul gospodăriilor, care a scăzut cu 1,2% faţă de trimestrul anterior, după ajustările de preţ, sezoniere şi calendaristice.

În schimb, investiţiile au crescut în primele trei luni ale anului, după o a doua jumătate slabă a anului 2022. Au existat, de asemenea, contribuţii pozitive din partea comerţului.

news.ro