Dorian Istratii, deputat al partidului de guvernământ, a explicat de ce este necesară desfășurarea Adunării Naționale „Moldova Europeană”. În opinia sa, trebuie „odată și pentru totdeauna” să înlăturăm orice îndoială a liderilor și a cetățenilor UE privind aspirațiile pro-europene ale cetățenilor noștri.

 „Trebuie să ne mobilizăm cu toată lumea, să vină toți cetățenii, să își expună poziția civică. Fiindcă ceea ce se vede și la televiziunile din Uniunea Europeană, ei spun: „Bine, noi vă susținem în totalitate, nicio problemă, v-am oferit statutul de țară candidat. Dar uitați-vă că la televiziunile noastre  – care sunt ale lor, europene, care sunt democratice – văd proteste ale partidelor pro-ruse”, a spus Istratii la emisiunea „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Deputatul PAS a subliniat că, pe de o parte, oamenii deja au demonstrat aspirațiile pro-europene „atunci când s-a votat pentru un partid pro-european, când s-a votat un președinte pro-european”. Dar, pe de altă parte, potrivit lui Istratii, trebuie să arătăm încă o dată întregii comunități mondiale că suntem pro-europeni, precizând că acest lucru este cu atât mai important în ajunul celui de-al doilea summit al Comunității Politice Europene.

„Dar suntem într-un proces, și chiar în preajma unui eveniment foarte important – Comunitatea Europeană va fi în Republica Moldova, este în  premieră acest lucru când va fi un astfel de summit la noi în țară. Și în preajma acestui eveniment vom fi în ochii televiziunilor internaționale și vom arăta că suntem europeni”, a concluzionat Istratii.

youtube