Astăzi dimineața un elicopter al trupelor de intervenție poloneze „Black Hawk” a survolat capitala, inclusiv Piața Marii Adunări Naționale în timp ce acolo se adunau participanții la acțiunea „Regimentul Nemuritor”. Potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, prin acest exercițiu drapelele Republicii Moldova și cel al Uniunii Europene „au depus legământ de frăție”.

„În timp ce elicopterul trupelor de intervenție poloneze survolează Piața Marii Adunări Naționale, ofițeri din cadrul BPDS „Fulger” a Poliției Naționale și camarazii lor din Polonia arborează drapelele Republicii Moldova și Uniunii Europene, deasupra capitalei țării noastre”, a anunțat MAI. Aceeași sursă a precizat: „Drapelul Republicii Moldova și cel al Uniunii Europene au depus legământ de frăție, deasupra capitalei țării noastre, de Ziua Europei”.

În opinia oficialilor de la minister, acest exercițiu este o încheiere „simbolică” a antrenamentelor moldo-poloneze. Se precizează că, pe parcursul ultimelor șapte zile, forțele de ordine cu destinație specială din cadrul Poliției Naționale au fost antrenate „într-un schimb de experiență și bune practici pe linie de securitate, în contextul Summit-ului CPE, care va avea loc în Republica Moldova pe 1 iunie”.

„Antrenamentele sunt coordonate cu toate instituțiile cu responsabilități în domeniul securității naționale”, a precizat sursa citată.

facebook