“Nu am văzut un apel real cu un scop real de a ne uni. Acesta este ca un răspuns pentru oamenii care văd sens în unirea tuturor forțelor de opoziție – astfel de declarații sunt aruncate în spațiul informațional. Pe partea stângă, nu vedem inițierea unor negocieri reale, care să cheme la unificare și la desemnarea unui candidat unic în baza drepturilor egale”, a declarat deputatul Vadim Fotescu în cadrul emisiunii “TEMA cu Ludmila Belcencova” de la ITV.
Potrivit deputatului, recent Igor Dodon a declarat că “este greșit să fie înaintat un singur candidat din partea forțelor de stânga”.
Deputatul a precizat că toată țara a văzut cum PSRM și PAS au votat pentru președinții de raioane din partea PAS, precizând că “domnul Dodon l-a numit vot situațional”.
“Noi vom merge cu propriul candidat. Și de aici întrebarea: ce rost are să ne unim cu astfel de politicieni din “opoziție”. Pentru ce? Pentru a face jocul PAS-ului și al Maiei Sandu? Noi nu vedem niciun sens în asta”, a declarat Vadim Fotescu.
Până la momentul publicării acestei știri, serviciile de presă ale PSRM, PAS sau Administrației Prezidențiale nu au comentat public declarațiile lui Vadim Fotescu.