Încă două partide politice și-au desemnat candidații la funcția de primar al municipiului Chișinău.

Ieri, Partidul Schimbării a desfășurat lucrările Congresului extraordinar și Consiliului Politic Național și a decis că Ștefan Gligor, președintele partidului, va fi candidatul la șefia capitalei.

Partidul Național Liberal a decis că-l va înainta în cursa pentru Primăria Chișinău pe comentatorul politic Roman Mihăieș – a anunțat politik.md.

Amintim că, în primele 2 zile, în cursa pentru șefia capitalei au depus dosarele 13 candidați înaintați de partide.

tribuna.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.