Este o posibilitate de a crea o forță de stânga-centru care va putea prelua puterea, – așa a comentat sociologul, directorul companiei Intellect Group, Ian Lisnevschi, anunțul de astăzi al lui Ilan Șor privind crearea unui nou bloc politic – „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R.”.

„Așteptările oamenilor sunt foarte mari. 40% din societate așteaptă o ofertă nouă, clară din partea politicii. Și din partea Partidului „ȘOR” tot așteaptă. Putem vorbi că în Republica Moldova au fost doi oponenți – Partidul PAS și Partidul „ȘOR”. Partidul Socialiștilor a devenit pasiv, celelalte partide practic nici nu se văd”, și-a argumentat opinia Lisnevschi.

După părerea sa, crearea blocului „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R.” este „o posibilitate de a uni opoziția”, iar societatea așteaptă acest lucru.

„Societatea așteaptă din partea politicienilor ca opoziția să se unească. Am văzut că prin partide acest lucru este practic imposibil. <…> Și este acum o posibilitate de a crea o platformă, un bloc comun și de a crea o forță de stânga-centru care va putea prelua puterea”, a declarat Lisnevschi.

Amintim că, potrivit declarației făcute, astăzi, de Ilan Șor, toate proiectele realizate până acum de Partidul „ȘOR” vor fi reprezentate de către Blocul politic „Şansă, Obligaţii şi Realizări – Ş.O.R.”. Liderul Partidului „ȘOR” a mai anunțat că noul bloc politic este „deschis pentru toți doritorii de a construi o Moldovă înfloritoare, care își văd viitorul în țara noastră”.

Anunțul vine la scurt timp după hotărârea Curții Constituționale de a interzice Partidul „ȘOR”, decizie pe care formațiunea politică o consideră   ilegală.

Până la momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale partidelor vizate  nu au comentat declarațiile lui Ian Lisnevschi.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.