Ministrul Finanțelor, Veronica Sirețeanu, nu a putut răspunde fără echivoc la întrebarea dacă Guvernul va putea identifica 700 de milioane de lei pentru a plăti adaosul de 1300 de lei la salariile funcționarilor publici, introdus de predecesorul său, ex-ministrul de Finanțe Dumitru Budianschi.
Într-un interviu pentru newsmaker.md, Sirețeanu a subliniat că cei 1300 de lei „trebuie să fie achitați din bugetele locale”, menționând că „în bugetul de stat aceste plăți nu sunt prevăzute”.
„Încercăm să soluționăm această problemă, care este și una foarte costisitoare: acum o lună a costat 700 de milioane de lei.
-Și ce o să întreprindeți?
-Încercăm să găsim acești bani, deși sincer vorbind nu suntem obligați să o facem. Cu siguranță nu avem 700 de milioane de lei liberi”, a afirmat ministrul.
Ea invocat faptul diminuării veniturilor la bugetul de stat, fără a oferi un răspuns ferm dacă va veni sau nu Guvernul central în suportul autorităților locale în problema adaosului de 1300 de lei aprobat de Ministerul Finanțelor.
„Actualmente au scăzut și veniturile la buget. Au scăzut afacerile , importul, inclusiv și a materialelor de construcție [și a altor produse], avem război chiar în coasta noastră. Nu pot să nu achit alte salarii și să plătesc acești 1300 de lei”, a rezumat Sirețeanu.