Majoritatea parlamentară a votat, astăzi, cele trei cereri înaintate de Procuratura Generală pentru ridicarea imunității parlamentare a deputatului Partidului ”ȘOR”, Marina Tauber, în vederea reținerii, arestării și trimiterii în judecată penală pe trei capete de acuzare. Socialiștii și comuniștii s-au abținut de la vot.