Valeriu Pașa, expertul WatchDog.md, și vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, au avut discuții aprinse, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la „Pro TV Chișinău”, când au vorbit despre reformarea justiției.
„Dacă nu ați învățat din prevetting, că acolo nu ai din ce alege, atunci stați mai departe. Trebuie să-i dați afară că asta ați promis oamenilor în campania electorală, dar nu că umblați cu prevettingul, vettingul și alte chestii”, a afirmat Pașa, în dialogul cu Popșoi.
El a adăugat că guvernarea, de asemenea, nu a vorbit oamenilor că reforma va dura mai mulți ani.
„Voi nu ați mers în campania electorală la oameni să le spuneți că asta o să dureze 6, 7, 8 ani. Ați spus că o să îi dați afară. Între timp unele personaje din aceeași pleiadă i-ați și promovat și menținut în funcții, astfel încât ați transmis un semnal absolut greșit sistemului. …Voi când ați mers la oameni în campania electorală nu ați spus că e populism ceea ce se face”, a specificat expertul.
La rândul său, Popșoi a ripostat că guvernarea are „o abordare responsabilă”.
„Noi nu spunem despre 6, 7, 8 ani. E vorba de doi ani…”, a menționat Mihail Popșoi.
Valeriu Pașa s-a arătat rezervat față de capacitatea partidului de guvernământ de a reuși cu reforma în justiție.
„Eu am mare semne de întrebare dacă partidul de guvernare conștientizează câți ani au mai rămas până la alegeri și ce pot să reușească în acest timp”, a conchis acesta.