Polițista de la Sîngera, care a urcat beată la volan și a lovit mortal o femeie nu scăpa de după gratii. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani au decis astăzi că aceasta rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile.

Polițista care activa la Inspectoratul Național de Securitate Publică a fost escortată în fața judecătorilor de mai mulți oameni ai legii.

Rudele victimelor accidentului, provocat de polițista care a urcat băută la volan, cer un prejudiciu moral de 500 de mii de lei.

Amintim că dosarul polițistei bete, care a lovit mortal o femeie la Sîngera, a fost trimis în instanța de judecată la începutul lunii ianuarie. Potrivit Procuraturii Generale, învinuita și-a recunoscut vina și riscă o pedeapsă maximă de până la 8 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.

Tragicul accident a avut loc pe 29 august 2023, în comuna Sîngera din Chișinău. Atunci, polițista fiind în stare de ebrietate la volan, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe trotuar, lovind trei pietoni. În urma impactului, o femeie de 31 de ani a decedat pe loc, iar fiicele ei – două minore de 6 și 17 ani au fost transportate la spital.

Șoferița se afla în afara orelor de serviciu. Conform rechizitoriului, în timp ce conducea pe o stradă din orașul Sîngera, polițista adormit la volan din cauza stării de ebrietate cu grad avansat, a ieșit pe acostament și a tamponat pietonii, care se deplasau regulamentar. Polițista a fost reținută și plasată în arest, iar ulterior suspendată din funcție.

tv8.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.