Nimeni din reprezentanții guvernării de la nivel înalt nu „calcă strâmb”, iar „micile excepții” se întâmplă doar în teritoriu. Asigurări în acest sens au fost date de vicepreședintele PAS, vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

„Cu micile excepții când s-au întâmplat anumite situații când s-au demonstrat abateri și, probabil, nici nu e vorba de oameni în funcții înalte numiți de noi, mai degrabă e vorba de colegi de-ai noștri din teritoriu care, odată, ce au pășit strâmb, au fost, inclusiv, excluși din partid”, a menționat Popșoi.

El a dat asigurări că la nivel înalt corupție „probată” nu a existat.

„Din fericire nu am avut situații în care cineva în funcție înaltă de răspundere căruia i s-a oferit încrederea politică să fi călcat strâmb în sensul încălcării legii sau altor suspiciuni probate de, Doamne ferește, corupție sau alte lucruri”, a mai spus Popșoi.

Întrebat de baza de odihnă pe care a achiziționat-o la Vadul lui Vodă, Popșoi a spus că reportajul difuzat de postul de televiziune a fost „o manipulare”.

„Ați stabilit un anumit narativ și ați încercat să îl justificați, iar datele care nu conveneau acestui narativ, nu au fost vociferate”, a spus Popșoi, fără a da un răspuns clar privind prețul imobilului, menționând doar că banii au fost „obținuți onest”. Totuși, el a remarcat că în majoritatea cazurilor  „între valoarea cadastrală și valoarea de piață există diferență de cel puțin 2-3 ori, exact ca și în cazul meu”.

Tot în cadrul acestei emisiuni, un alt deputat PAS, Vasile Grădinaru, s-a destăinuit că veniturile deputaților PAS au scăzut de când sunt în Parlament.

„Să atrageți atenția ce venituri aveau candidații  la funcția de deputat PAS până a ajunge în Parlament și după. Și o să vedeți că o bună parte din colegii noștri aveau venituri mai mari până a intra în Parlament decât după asta”, a spus Grădinaru.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.