Compania de neurotehnologie Neuralink, fondată de Elon Musk în 2016, a anunțat că a primit „undă verde” de la autoritatea americană de sănătate (Administrația pentru Alimente și Medicamente, FDA) pentru un prim studiu clinic uman, o etapă critică după eforturile anterioare pentru a obține aprobarea, relatează agenția Reuters.
„Suntem încântați să anunțăm că am primit aprobarea FDA pentru a începe primul nostru studiu clinic uman”, a transmis Neuralink, într-o postare pe Twitter. Decizia FDA este un „prim pas important”.
La o prezentare din decembrie, Musk a declarat că implanturile cerebrale ar putea vindeca o serie de afecțiuni, inclusiv obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia, și ar permite navigarea pe internet și telepatia.
Până acum, prototipurile de mărimea aproximativă a unei monede au fost implantate doar la animale.
Musk vrea să folosească interfețele pentru a vindeca bolile neurologice, iar start-upul dezvoltă în prezent și alte implanturi care să fie plasate în măduva spinării sau în ochi, „pentru a restabili mobilitatea sau vederea”.
Cu toate acestea, spune miliardarul, scopul principal este să se asigure că oamenii nu sunt copleșiți intelectual de sistemele de inteligență artificială.