Potrivit redactorului portalului de informare pentru credincioșii ortodocși, politologului Victor Josu, în ceea ce privește intenția deputaților PAS de a transmite Mitropoliei Basarabiei clădirile Bibliotecii Naționale din Chișinău trebuie distinse două aspecte importante: cel moral și cel legal.
„Pentru mine este evident că la un moment dat Biserica Ortodoxă Română a fost indusă în eroare. S-a intentat la CEDO un proces pentru restituirea unor obiective imobiliare care la momentul anului 1940 se aflau sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei, cea care exista. Iertați-mă, dar până în 1918, aceste obiective, marea majoritate a lor, se aflau într-o cu totul altă jurisdicție. Aceasta este latura morală”, a spus Victor Josu la emisiunea „TEMA cu Ludmila Belcencova” de la postul de televiziune „Primul în Moldova” difuzat pe internet.
În același timp, potrivit redactorului-șef al site-ului „Tradiția”, există și un aspect juridic al problemei, care, în cele din urmă, poate duce la ciocniri între credincioși.
„După suspiciunea mea, aceasta este prima „rândunică” – vor să vadă reacția. Uitați-vă, a fost luat un obiectiv care se află sub jurisdicția statului, dar este folosit ca bibliotecă, și nu clădire religioasă. Pentru că în lista care se presupune, sunt obiective imobiliare unde se află acum bisericile Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Și acest fapt deja riscă să ducă la ciocniri între credincioși, adică, relativ vorbind, între enoriașii celor două mitropolii”, a rezumat Josu.
Amintim că săptămâna trecută a apărut știrea precum că PAS au înregistrat un proiect de lege care prevede transmiterea, cu titlu gratuit, a clădirii fostului Seminar Teologic, care acum aparține Bibliotecii Naționale, în folosința Mitropoliei Basarabiei. La rândul său, Mitropolia Basarabiei „a luat act cu satisfacție” în legătură cu acel proiect de lege, care, în opinia lor, „va face posibil un act reparator de dreptate și va contribui la vindecarea rănilor trecutului sovietic comunist și ateu”.
În același timp, societatea moldovenească, în cea mai mare parte, a apreciat extrem de negativ această inițiativă a PAS. A fost organizată colectarea de semnături pentru o petiție împotriva transmiterii clădirii Bibliotecii Naționale către Mitropolia Basarabiei.
La momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale Parlamentului, PAS, Guvernului nu au comentat declarațiile lui Victor Josu.