România a avut cea mai mare creștere a prețului la electricitate și a doua mare creștere a prețului la gaze în a doua jumătate a anului trecut, comparativ cu al doilea semestru din 2021, conform datelor analizate de Profit.ro.
În a doua jumătate a anului 2022, prețurile medii ale energiei electrice pentru consumatorii casnici din UE au continuat să înregistreze o creștere puternică în comparație cu aceeași perioadă din 2021, de la 23,5 euro/100 kWh la 28,4 euro/100 kWh. Prețurile medii la gaze au crescut, de asemenea, în comparație cu aceeași perioadă din 2021, de la 7,8 euro/100 kWh la 11,4 euro/100 kWh în a doua jumătate a anului 2022. Aceste prețuri sunt cele mai ridicate din evidențele Eurostat.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în România (+112%), Cehia (+97%), Danemarca (+70%), Lituania (+65%) și Letonia (+59%), în timp ce cele mai mici au fost înregistrate în Luxemburg (+3%), Austria și Germania (ambele +4%), precum și în Polonia și Bulgaria (ambele +5%).