Un accident grav cu implicarea unui microbuz de rută a avut loc ieri, 15 octombrie, în orașul Ialoveni. Potrivit informațiilor, trei pasageri au fost transportați la spital, după ce un camion, în timpul manevrei de mers cu spatele, a lovit un microbuz care a fost proiectat într-un Hyundai.

Poliția a fost sesizată imediat și a intervenit la fața locului pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui autocamion de model Mercedes, nu s-ar fi asigurat corespunzător în timpul manevrei de mers înapoi și a tamponat un microbuz de rută, tot marca Mercedes, condus de un bărbat de 61 de ani. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat într-un autoturism Hyundai, parcat regulamentar.

Trei pasageri ai microbuzului, cu vârste cuprinse între 55 și 77 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Spitalul de Urgență din municipiul Chișinău.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cazul a fost înregistrat și este investigat de Poliție pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, a declarat ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco.

știri.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.