Deputatul Fracțiunii Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, a recunoscut că, pe de o parte, decizia Curții de Apel Chișinău în privința lui Ilan Șor era așteptată, având în vedere poziția actualei guvernări, dar, în același timp, a fost neașteptată, întrucât politicianul conta pe profesionalismul judecătorilor.
În cadrul emisiunii „TEMA cu Ludmila Belcencova” de la postul TV „Primul în Moldova” care emite pe internet, Vadim Fotescu a remarcat că decizia judecătorilor Curții de Apel a fost luată „sub presiunea autorităților”, adăugând că verdictul este „o răzbunare a autorităților împotriva lui Ilan Șor”.
„Desigur, este, inclusiv, o răzbunare pentru poziția sa politică și pentru poziția partidului „ȘOR”, care este exprimată atât în mass-media, cât și la proteste. Iar protestele atât de mult irită actuala guvernare încât, după cum a menționat și Ilan Șor, aceasta este una dintre formele răzbunării”, a subliniat deputatul.
În același timp, Fotescu şi-a exprimat încrederea că furtul miliardului nu s-ar fi putut întâmpla fără participarea statului şi a oficialilor în această chestiune, însă, după cum a subliniat parlamentarul, acest lucru este redus la tăcere.
„Am fost martori că participarea acestor persoane nu știu de ce este trecută sub tăcere, și vor să-l facă pe Ilan Șor singurul vinovat în acest caz”, a adăugat Fotescu.
La momentul publicării acestei știri, serviciile de presă ale Ministerului Justiției, Guvernului, Președinției, PAS nu au comentat declarațiile lui Vadim Fotescu.