Deputatul Marina Tauber, împreună cu avocatul său, au mers astăzi la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).  Acolo, vicepreședintele Partidului „ȘOR” a oferit informații despre planurile președintelui Maia Sandu și premierului Dorin Recean de a provoca un conflict armat, în apropiere de regiunea transnistreană, comunică serviciul de presă al Partidului politic „ȘOR”.

„În cadrul audierilor de astăzi, am reconfirmat toată informația vociferată de mine, în cadrul briefingului din 24 martie. Am informat procurorul pe caz despre faptul că această temă este de interes național sporit și că, în calitate de deputat responsabil, aș putea ieși, în următoarele zile, cu noi detalii publice legate de încercarea regimului Sandu-PAS de a atrage Moldova în război, dar și să revin la el cu câteva detalii importante. Noi, Partidul „ȘOR” și liderul nostru, Ilan Șor, vrem pace în țara noastră și insistăm să fie evitat orice scenariu armat posibil”, a precizat Marina Tauber.

De asemenea, deputatul a încercat să afle de la procurori dacă, până în prezent, reprezentanții din conducerea țării au fost audiați în contextul informațiilor prezentate de Marina Tauber.

„Anume Maia Sandu și Dorin Recean sunt principalii oameni, care încearcă să pună la cale vărsarea de sânge a cetățenilor moldoveni. La fel, trebuiau să fie audiați conducători ai Serviciului Vamal, ai Poliției de Frontieră, dar și celelalte instituții responsabile, în legătură cu informația despre uniformele poliției și armatei moldovenești, transportate în România, lucru care nu s-a realizat până acum. Sper că procurorii, totuși, îi vor cita la fel și pe Maia Sandu și Dorin Recean, pentru a-i lua la întrebări despre intențiile lor necurate legate de aruncarea țării noastre într-un război sângeros”, a mai declarat Marina Tauber.

Deputatul Partidului „ȘOR” a mai accentuat că în continuare va zădărnici planurile de a atrage Moldova într-un conflict armat.

La momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, Președinției, PAS nu au comentat declarațiile Marinei Tauber.

partidulsor.md