Vicepreședintele partidului de la guvernare, deputatul Dan Perciun, a afirmat că puterea centrală încă „nici nu a început subiectul Găgăuziei, ne mai vorbind de a îl încheia”. El a anunțat în context că „sunt multiple bombe, ascunse sub statalitatea Republicii Moldova” și că „toate o să fie rezolvate gradual” cu suportul partenerilor de peste hotare.
„Nu este o abordare corectă astăzi să ațâțăm spiritele, dacă doriți să formulăm lucrurile așa mai simplist. Dar de principiu noi subiectul Găgăuziei nici nu l-am început, ne mai vorbind de a îl încheia. Este un subiect extrem de complex”, a spus Perciun, la emisiunea „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
Potrivit deputatului PAS, există mai mulți factori, de ce „subiectul Găgăuziei încă nu a fost început”, dar a promis că gradual se vor rezolva toate, cu suportul partenerilor de peste hotare.
„Ne-am confruntat și cu un război, am avut criza refugiaților, a trebuit să asigurăm independența energetică a Republicii Moldova în toată această perioadă, a trebuit să facem reforma justiției. Sunt multiple bombe, multiple pietre subacvatice ascunse sub statalitatea Republicii Moldova care trebuie rezolvate. Și noi pe toate o să le rezolvăm gradual, cu înțelepciune, cu mult calm și cu suportul partenerilor noștri de peste hotare lucrurile se vor așeza pe toate subiectele prioritare”, a declarat Perciun.