Încălțăminte de peste 2.000 de euro a fost ascunsă printre bagajele unor pasageri ce se întorceau din Franța. Incidentul s-a produs la frontiera de la Lipcani.

La pista de intrare în țară, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un „Mercedes-Benz Sprinter”, care se deplasa din Franța, având la bord pasageri și transmisiuni neînsoțite.

În rezultatul controlului, printre bagajele personale a fost depistat un lot comercial de încălțăminte, nedeclarat autorității vamale.

Bunurile s-au dovedit a fi ale unui pasager cu dublă cetățenie, în vârstă de 36 de ani.

Drept urmare, lotul comercial a fost ridicat și este pasibil confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Tv8.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.