În primele nouă luni ale anului curent, reprezentanții instituției prezidențiale au fost în 44 deplasări de serviciu. Acestea au costat statul peste 822.000 de lei, fiind și cea mai mare sumă din ultimii doi ani. Șefa statului s-a numărat printre delegația prezidențială în mai puțin de jumătate dintre vizitele în afara țării. Chiar și așa, acestea au fost și printre cele mai costisitoare, potrivit datelor publicate de Președinție.
Timp de nouă luni, reprezentanții instituției prezidențiale au efectuat 44 de călătorii de serviciu în afara țării. Spre comparație, în anul 2023, timp de 12 luni au fost efectuate 62 de deplasări.
Din numărul total al călătoriilor, șefa statului a participat la 11, iar la celelalte 33 au fost delegați membri ai instituției prezidențiale.
În total, în primele nouă luni din acest an, din bugetul Aparatului Prezidențial, pentru deplasările de serviciu, au fost consumați peste 822.000 de lei.
Cele mai mari sume, în cazul acestor călătorii, au fost cheltuite pentru transport – aproximativ 360.000 de lei, iar pentru cazare au fost cele mai mici – estimativ 166.200 de lei. Între cele două se află costurile pentru diurne, care au ajuns la un total de 290.800 de lei.
Precizăm că, bugetul instituției prezidențiale prevede pentru anul 2024, pentru deplasările de serviciu în străinătate, suma de 800.000 de lei, cu 100.000 de lei mai mare decât pentru anul 2023.

